The Imaginarium of Doctor Parnassus

via: 1.bp.blogspot.com

Ador genul ăsta de filme. Cu oglinzi, lumea din spatele lor, carnaval, costume, amestec de timpuri vechi şi contemporane, coada de diavol şi tona de misticism ce învăluie timpul petrecut în faţa televizorului, respectiv la cinema.

The Imaginarium of Doctor Parnassus m-a lăsat cumva nesatisfăcută. Da, fix senzaţia aia când ţi-e o poftă nebună de-o îngheţată cremoasă, te duci la magazin, stai la rând după ea, o simţi, o desfaci, îţi înfigi colţii salivând şi descoperi că a fost dezgheţată şi îngheţată la loc, iar gustul cremos este de fapt asemănător cu făina.

Începutul e frumos, incitant. Cu nişte cadre şi culori ce m-au dus cu gândul la Vidocq, pe alocuri la Carnivale.
Dacă aş vi făzut trailerul înainte, poate aş fi rămas şi mai dezamăgită, dar am vrut să fiu surprinsă de la început până la sfârşit de nebuneala asta colorată.

Mă, ce să zic. Tot filmu' am aşteptat să se întâmple ceva extraordinar. Am aşteptat ori bătălia apoteotică, ori scena fierbinte, ori vreun deznodământ din ăla să mă lase cu popcornu suspendat la jumătatea distanţei între castron şi gura căscată... n-a fost să fie. De câte ori se apropia cumva de o explozie/dezvăluire d-asta, se termina înainte să apuc s-o diger.

Singurul regret este că nu l-am văzut pe Depp într-o scenă mai lungă sau pe Colin Farrell într-un futai d-ăla gen "Meet Joe Black".

Filmat bine şi pe gustu' meu, mă aşteptam la mult mai mult. Personajul regretatului Heath Ledger a fost tare aiurea scris, sau cel puţin redat în film. Tot nu ştim la final cu ce se mănâncă semnele alea, că de fluier ne-am prins ulterior, deşi speram din suflet să fi fost ceva cântec magic al binelui, explicaţia era pur fizică.

Putea fi mult, infinit mai mult. Totuşi rămâne un film drăguţ, lipsit de comedie, de dramă, sau de vreo acţiune mai zguduitoare aşa, ce merită văzut pentru ambient, pentru şirul neexploatat al poveştii, sau pentru dorinţa de ceva nou în detrimentul plictiselii după-amiezei de Duminică.